Se întâmplă nu o dată ca miresele să revină la salonul de unde au cumpărat rochia nemulțumite de ea în preajma nunții.

sursa foto: pixabay.com

Plângerile lor vizează cel mai adesea disconfortul creat de croiala nepotrivită, fără a se fi îngrășat între timp. Rochia le strânge în unele locuri, nu cade bine în altele, și este de mirare că nu au observat aceste neajunsuri înainte de a o cumpăra.Nu mai contează că li s-a băgat pe gât rochia cu defecte și că vânzătoarea, uneori, a fost preocupată mai mult de ideea de a vinde decât de faptul că jupa făcea falduri la spate în loc să cadă dreaptă.

Ce măsuri de precauție trebuie să vă luați pentru a nu cădea în asemenea capcane comerciale? Câteva exerciții vă pot ajuta să vedeți dacă rochia pe care ați ales-o, sedusă de frumusețea corsajului, de volane sau de trenă, este potrivită cu măsura voastră.

sursa foto: pixabay.com

Verificați umerii și mânecile ridicând brațele cât mai sus. Dacă ați ales o rochie fără bretele, o bustieră nepotrivită ar putea să vă joace o festă urâtă  în timpul unui dans înflăcărat, atunci când faceți mișcări ample cu brațele, și să vă pomeniți cu un sân scăpat din strânsoare. Dacă rochia are mâneci strâmte la umeri atunci cusăturile ar putea să crape când vă e lumea mai dragă. Efectuați câteva sărituri pentru a verifica rezistența corsajului și greutatea resimțită a juponului. Trebuie numai să aveți lejeritate în mișcări, nu să faceți exerciții de forță în rochia de mireasă !

sursa foto: pixabay.com

Așezați-vă pe un scaun pentru a anticipa situația din timpul mesei de nuntă.Dacă balenele corsajului vă împung sub sâni, este clar că rochia nu este aleasa voastră.

sursa foto: pixabay.com

Exercițiile simple de mers vă ajută să vă formați o părere despre comoditatea rochiei. Poate că uneori va fi cazul să și alergați puțin. Achiziționați rochia și în funcție de cum se comportă în aceste situații. Desigur, nu e vorba de vreo competiție sportivă, ci de minimul necesar pentru a face față unor situații previzibile.

sursa foto: pixabay.com

Un dans modern în care faceți toate mișcările solicitante pentru cusăturile rochiei, vă va forma o părere finală despre calitatea și rezistența lor. Dacă ceva crapă, nu e bine, și decizia ta de a nu cumpăra va fi corectă. Poate că dezamăgiți vânzătoarea pregătită să încaseze comisionul sau să scape de o rochie greu vandabilă, dar în final poți să vă felicitați pentru că exigența voastră va scăpat de necazuri.