Când vorbim despre planificarea nunții, fiecare avem o părere sau mai multe, în funcție de tipul de experiențe pe care le-am trăit sau despre care am auzit de la cunoscuții noștri, și suntem gata să acceptăm, să combatem sau să completăm tot ceea ce se spune în prezența noastră pe acest subiect.
Există chiar și opinii din surse avizate care sunt complementare sau chiar contradictorii între ele. Fiecare wedding planner și fiecare site de specialitate are propria strategie de premergătoare nunții, un fel de Decalog sacrosanct confirmat de ani și ani de încercări și de la care nu se abat nici cu o virgulă. Iată care este propunerea noastră, de data aceasta una prezentată fără aplomb, și pe care aveți toată libertatea de a o adapta, de a o perfecționa în punctele de interes, sau chiar de a o respinge și de a o înlocui cu o alta care vă convine. Dacă timpul are răbdare și nu vă decideți să faceți nunta instantaneu, atunci un plan de nuntă trebuie să înceapă din vreme.Așadar, iată ce credem noi că ar trebui să știți...
...Cu 12 luni înainte
sursa foto: pexels.com
Inelul mult visat și-a găsit locul pe degetul fericitei logodnice și urmează verigheta. Scăpăm de emoții și ne concentrăm pe câmpul de bătaie. Deschidem un folder sau un carnet de notițe dedicat organizării nunții și începem să consemnăm toate ideile inspiraționale, cuantumul bugetului pe care ni-l permitem, și tot ceea ce credem că are legătură cu Ziua Z. Sunt o mulțime de priorități dar trebuie să impuneți o ordine. Ați anunțat prietenii despre data nunții? Cum să fie petrecerea? Simplă și discretă, în familie? Cu participare medie? Cu toate rudele și cu toți prietenii, cu toți colegii din anii de studii și cu cei de acum? În funcție de dimensiunea participării (și de prevederile legale privind protecția anti Covid), veți putea alege sala de recepție unde, după cum știți capacitatea de găzduire este limitată. Aveți grijă deosebită la programare, unele săli sunt foarte solicitate.Colaborați strâns cu partenerul și verificați împreună, din când în când, dacă cheltuielile estimate și realizate se încadrează în bugetul preconizat.
Cu 11 luni înainte
sursa foto: unsplash.com
Alegeți firma de catering pentru evenimentele care preced petrecerea de nuntă. Reamintiți-vă de importanța semnării contractelor cu furnizorii. Alegeți nașii, martorii și cortegiul de onoare.Răscoliți magazinele și siteurile cu ținute de nuntă pentru a alege stilul rochiei de mireasă și costumul mirelui. Convingeți-l ca măcar în ceea ce îl privește să participe la aceste căutări. Puteți merge la probele pentru rochie însoțită de mai multe prietene.Vor fi încântate să vă ajute. Dacă vi se pare o escapadă prea zgomotoasă și derutantă, recurgeți doar la ajutorul mamei.
Cu 10 luni înainte
sursa foto: pexels.com
Lucrurile încep să prindă formă și intrați în atmosfera pregătirilor de nuntă aflate în toi.Multe chestiuni administrative, unele plicticoase, altele stresante și neprevăzute vă dau dureri de cap. Peste toate, un moment relaxant care vă face plăcere este alegerea în această perioadă a fotografului de nuntă.Unii dintre ei sunt foarte ocupații. Dacă alegeți în grabă sau la întâmplare, aveți grijă să conveniți scenariul și să întocmiți contractul.Asigurați-vă că este în măsură să vă ofere la timp și albumele foto pe care le veți oferi imediat după nuntă invitaților prețioși. În acest timp interesați-vă la Primărie. Întocmiți o listă cuprinzătoare.Programare și formalități. Faceți rezervarea la Biserică și întâlniți-vă cu preotul sau cu oficiantul, dacă v-ați decis pentru o nuntă nonconformistă.
Cu 9 luni înainte
sursa foto: unsplash.com
Interesați-vă de un DJ foarte bun. Trebuie să fie capabil să asigure antrenul, care dă tonul cool întregii petreceri. Dacă începeți să simțiți oboseala atâtor probleme, gândiți-vă să angajați un wedding planner, care vă poate ajuta cu decorarea, cu întreaga organizare, sau numai pentru a coordona Ziua Z.
Cu 8 luni înainte
sursa foto: pexels.com
Cereți recomandări pentru o florărie de top. Decorațiunile la Biserică, la sală, buchetul, corsajele, toate cer pricepere și eleganță. Colindați cu iubitul magazinele de nunți, vedeți pe Pinterest câteva sugestii, uitați-vă pe bloguri pentru a crea cîteva imagini care să vă inspire.
Cu 7 luni înainte
sursa foto: pexels.com
Visați la un voiaj de nuntă într-o țară exotică, undeva unde să vă simțiți singuri pe lume, numai cu iubirea voastră? Pe malul Oceanului, în vârf de munte, la o cabană izolată? Poate vă gândiți la o croazieră? Rezervați locurile din vreme, puteți beneficia și de bonusuri dacă faceți acest lucru. Tot acum găsiți timpul necesar și pentru câteva probleme practice. Vreți să deschideți o listă de cadouri la un magazin select? Preferați să primiți darul în plic? Optați pentru urne drăgălașe și elegante sau alegeți tradiționala, la noi, felicitările exprimate financiar?
Cu 6 luni înainte
sursa foto: unsplash.com
Eheeei, și a trecut o jumătate de an! Este momentul să faceți un scurt bilanț pentru a vedea unde vă situați cu programarea și cu socotelile. Stresul v-a mai dăruit câțiva centimetri în talie? Ar fi nevoie de o dietă și un abonament la sală? Puțin jogging? Poate că e cazul să mai amânați o vreme achiziția rochiei de mireasă? Ați decis coafura? Doriți să lăsați părul să crească pentru o ținută romantică? Aveți nevoie de un mic concediu, o fugă la munte poate, pentru a vă redresa după toate aceste solicitări?
Poate că tu și iubitul tău ați îndrăgit Marea de care vă leagă atâtea amintiri romantice. O nuntă sub soarele generos, pe plaiuri mediteraneene sau în îndepărtate țări exotice ar fi visul vostru? Ce ziceți de Santorini, Riviera Atenei, Mexic, Thailanda ? Dar pe malul superb al Mării Negre? Aflăm de la un organizator de nunți profilat pe acest domeniu că este posibil ca visul vostru să devină realitate. Accesați-i siteul și aflați, printre alte informații valoroase, că nu este nevoie de mulți bani, bugetul unei nunți pe plajă poate fi similar sau chiar mai mic decât cel al unei nunți clasice. (nuntapeplaja.ro) |
Vezi și Calendarul nunții (cu 5 - 1 luni înainte) ; Calendarul nunții (ultima lună)