Asocierea dintre femeie și floare este o metaforă clasică și nu mai avem nevoie de argumente ca să o susținem. O altă axiomă spune că nicio decorațiune pentru părul miresei nu este mai potrivită și mai impresionantă decât o floare proaspăt culeasă. Sau substitutul ei pentru nunțile din afara anotimpului florilor, compozițiile florale artificiale, unele dintre acestea fabuloase, romantice și exotice, singure sau completate de un voal bine ales.
Cea mai simplă coafură cu flori , se știe de asemenea, este cea cu părul pieptănat pe o parte și ornamentat cu o singură floare mare. Acest stil se potrivește tuturor tipurilor de păr, este feminin, relaxat și, cel mai important, este o coafură pe care o puteți crea singură. Urmează coronițele de flori și micile arcade care decorează frumos un coc pe o parte sau half up.
Cu această opțiune clară și realizată în linii simple, cu câteva șuvițe rebele scăpate din strânsoare pentru a încadra figura, în drumul spre altar veti putea face o impresie uimitoare cu o coafură florală demi-queue , french twist sau lăsat lejer în bucle largi. O apariție înfrumusețată si de un buchet asortat alcătuit din aceleași flori. Asta nu exclude eventuala voastră opțiune pentru un buchet din flori diferite.
Alegerea unei flori care să vă reprezinte este simplă pentru că oferta florarilor este nelimitată practic. Puteți alege flori delicate, fixate pe coafură în puncte diferite, sau flori mari care se incorporează singulare sau în grupuri mici în coafura de mireasă. Ele pot fi trandafiri, orhidee, gardenia, bujor sau orice altceva doriți. Faceți clich pe imagine pentru a afla detalii.
O coafură decorată cu o superbă floare de orhidee de un alb imaculat , fixată pe o parte, este ideală pentru o nuntă într-o însorită zi de vară. Se prinde în păr cu ajutorul unui clip.
Coronițele în stilul Frida Kahlo câștigă din ce în ce mai multe adepte. Ele încadrează figura într-un mod avantajos și conferă un aer romantic și sofisticat, caracterizând un stil boho relaxat.
O compoziție realizată din hortenisa albă, vaporoasă și elegantă, care închide frumos un coc pe ceafă construit din împletituri. Prețul acestei decorațiuni este de 32 euro pe care îi merită cu prisosință pentru că este o bijuterie versatilă, care rămâne specială oricum ați aranja-o.
O compoziție dedicată unei nunți în anotimp rece. Foliajul nemuritor și trandafirul alb ne duc cu gândul la vremea zăpezilor. Datorită acestei bijuterii nepretențioase putem realiza cu simplitate o coafură de mireasa modernă chiar și acasă.
Părul blond și această decorațiune diafană fac pereche bună la o nuntă Boho. Opțiunea monocromatică garantează un aspect unic. Evitați să pulverizați fixativ pe cununiță .
Cât de mult s-au simplificat lucrurile în privința coafurii de mireasă puteți observa în această fotografie. O coafură simplă, lejeră, care avantajează orice tip de păr. Decorațiunea florală îi sporește farmecul fără mari eforturi.
Coroniță în stil boem, o decorațiune opulentă, care acreditează în acest stil frunze de eucalipt, flori de ceară și alte piese menite să îi confere prestanță și strălucire. Nu vă mai rămâne decât să îmblânziți buclele rebele sau să le păstrați linia naturală, după cum considerați că o cere stilul personal.
Coafura este creată special pentru aceste floricele adorabile. Ansamblul este delicat și înduioșător pentru că sugerează modestie și inocență. Florile micuțe, atent distribuite, culoarea lor albă ne duc cu gândul la tradiționalele flori de iasomie prinse cândva în părul miresei.
Un coc simplu și elegant, ușor de realizat, care ar rămâne in anonimat fără frumoasa podoabă din trandafiri albi. Acest stil amintește de filmele italiene ale anilor 50, dăruind o emoționantă conotație retro ținutei.
Cununiță romantică realizată din flori, frunze și alte decorațiuni create handmade. Producătorul dă asigurări că atunci când sunt depozitate corect, aceste creații au o durată de viață de 10-15 ani. Este dedicată stilului boem, după cum o sugerează neglijența căutată a coafurii de mireasă.
Si băieții plâng câteodată! Momente pentru care merită să te faci frumoasă.